Guerin Francoise Cautand fete tinere sa mestece,

Chipul lui François Mauriac pare să nu se fi schimbat demult. Un cap prelung, cu oasele craniului vizibile sub pielea subțire, pleoapa căzută peste ochiul stâng, șanțuri bine săpate de o parte și de alta a gurii împodobite cu o mustață scurtă… Portretele din diverse timpuri și anotimpuri ale vieții sale — între care acela atât de fin desenat de Raymonde Heudebert — fotografiile — Mauriac surâzător, sosind la Academia Franceză în ziua recepției sale, Mauriac gânditor, înla Aix-en-Provence, împreună cu André Gide, Mauriac în biblioteca sa pariziană contemplând rafturile cu cărți, ori șezând într-un fotoliu, sub un stejar, la proprietatea sa din Malagar, toate aceste imagini surprind prin identitatea lor.

S-ar părea că omul acesta nu s-a schimbat deloc, din clipa în care a atins vârsta bărbăției, până în zilele bătrâneții sale actuale, atât de active.

Numai măștile pot să înfrunte atât de bine timpul, să reziste corupției, pentru că sunt rigide, fixate o dată pentru totdeauna. Să fie, oare, chipul lui Mauriac o mască impusă sieși, odinioară, și menținută în ciuda timpului, marele corupător?

Încărcat de

Am vrea să descoperim adevăratul Mauriac, să-l aducem, cu alte cuvinte, în fața Adevărului. Dar, poate, în urmărirea și încercuirea acestui romancier al tenebroaselor destine, nu este calc mai potrivită de urmat decât aceea pe care el însuși o ia, atunci când Guerin Francoise Cautand fete tinere sa mestece să-și deseneze un personaj.

Omul in cautarea femeii de nunta Halal de catre Telepfone

Creația romanescă devine, astfel, echivalentul unei cuceriri militare. Adevărul unei făpturi se surprinde asediind-o în ea însăși. La un om a cărui viață, ca și aceea a lui Mauriac, alcătuiește un amalgam cu destinul ficțiunilor sale, adevărul existenței se revelează privind deopotrivă omul și opera, aventura trăită și aventurile născocite.

Dar Mauriac nu e un aventurier decât în măsura Guerin Francoise Cautand fete tinere sa mestece care orice destin e o aventură. S-ar părea că nu e nimic tenebros, nu e nimic neprevăzut în viața sa. Și totuși! Când, cu ani în urmă, prieteni apropiați l-au îndemnat să-și scrie memoriile, el i-a refuzat. Ce eroare, într-adevăr, să ceri unui om atât de discret, confesiuni publice! El este un obișnuit al confesionalului, da, dar al celui privat, tainic, auricular.

Un om închis? Mai degrabă ascuns, ca acele case izolate din landă unde se pot petrece crime despre care nimeni nu află multă vreme, ori poate niciodată, nimic.

Bine ați venit la Scribd!

Dar Mauriac — care publicase cinci volume de Jurnal intim — își va scrie Memoriile interioare Mémoires intérieurs — — și Nouveaux mémoires intérieurs — Refuzând o narațiune autobiografică, va dezvălui totuși multe lucruri. De ce acel refuz inițial? Poate pentru că — romancier iscusit — își dădea prea bine seama că n-a trăit o viață prea dramatică. Viața sa este o linie ascendentă aproape continuă într-o vreme care a frânt dreapta multor existențe.

Viața calmă a unui burghez înstărit — o!

doamna in varsta caut baiat tanar hârșova

Poate o anumită rușine, sau o conștiință proastă, încărcată, să-l fi oprit de a da în vileag amănunte privind propria sa persoană. Într- adevăr, a trăit el, oare, conform moralei, conform credinței sale? Devotații — cunoscându-l prea bine — l-au îndreptat chiar în acest sens.

De fapt, Memoriile interioare nu ne prezintă decât puține amănunte asupra vieții interioare a acestui credincios. Fără îndoială, o delicată sfială, o pudoare care te oprește să vorbești despre cele mai intime maree interioare ale pasiunilor, l-a împiedicat pe Mauriac să-și spovedească cele mai secrete gânduri.

Și apoi, acest scriitor care s-a oprit nu o dată asupra unor figuri detestabile, detestate de cei din jurul lor și de ei înșiși egoism convertit în self-disgustnu se place pe sine. Nu e nicio complezență a scriitorului față de eroul Memoriilor sale, adică față de sine însuși, după cum autorul romanelor sumbre nu pare să aibă prea multă îndurare față de progeniturile imaginației sale.

Ne cunoaștem azi, după Freud, mai bine decât se cunoșteau pe sine un Benjamin Constant, un Stendhal?

Dating femeie so ie gard

Ne putem îndoi. Dar Mauriac, care a trecut prin experiența descoperirilor freudiene privind inconștientul, care a cunoscut și practicat examenul de conștiință reclamat de practica morală a religiei sale, nu putea să evite o anumită luciditate în cunoașterea de sine însuși, nu putea să păstreze prea multe iluzii în legătură cu propria sa persoană. În Memoriile sale el nu-și va dezgoli inima — după formula lui Rousseau din preambulul Confesiunilor sale — dar nici nu se va amăgi pe sine ca și bietul Jean-Jacques, ale cărui mărturisiri sunt o adevărată apologia pro vita sua.

Nu spune nimic dacă nu ai de gând să spui tot: monologul tău trebuie să fie expresia unei magme. Va vorbi despre sine dar nu va spune totul. Va vorbi pentru că mai mult decât prietenii care l-au incitat să-și scrie memoriile, prietenii morți, existențele ratate, eșuate, din jurul său, îl îndeamnă să se mărturisească.

Printre aceștia, Guerin Francoise Cautand fete tinere sa mestece oarecare Philippe Borell, mort în primul război mondial, tulbură conștiința romancierului care a avut o viață atât de împlinită. Nu i-a fost prea greu să evite un naufragiu de vreme ce valurile l- au cruțat ca pe puțini fii ai acestui secol. Mauriac mărturisește, nu fără oarecare ironie prefăcut-mirată, că n-a făcut un singur război adevărat, o singură călătorie autentică.

Francois Mauriac - Genitrix. Misterul Frontenac # 5

Sub pinii de la Malagar, în biblioteca sa pariziană, zilele și anii au trecut calmi, imperturbabili. N-a fost atins de boli interminabile, incurabile, ca Proust, n-a cunoscut mușcătura adâncă a viciului ca Gide, nu și-a tulburat propriile ape ca Caline, n-a fost un chinuit al duhului și creației ca Bernanos.

Nicio mare zguduire. Ocrotit de soartă, a trecut domol din casa sa pariziană unde ierna, la proprietatea sa din regiunea bordeleză unde-și petrecea verile, dintr-un salon de acaju într-altul de palisandru. În timpul primului război mondial, când Péguy e ucis și Apollinaire grav rănit, Mauriac e reformat, apoi înrolat în formațiunile sanitare, își pierde timpul, pentru ca, în sfârșit, să fie trimis cu un detașament la Salonic, unde o febră salvatoare îl reține într-un spital, după care nu-i mai rămâne decât să guste o dulce convalescență în patrie.

Cel de-al doilea război la care participă publicând la Éditions de Minuit celebrul Cahier Noir — Caietul negru — sub pseudonimul Forez nu-i aduce niciun prejudiciu. Doar glorie, glorie continuă, crescândă, satisfacții peste satisfacții. Și totuși, Mauriac nu este un simplu burghez satisfăcut. Nu este, desigur, niciun jansenist auster.

E departe de el ascetismul vieții unui Pascal, ori al domnilor de la Port-Royal de care — pe de altă parte — este atât de aproape. Satisfacția implică o conștiință împăcată cu sine; epicureul, nu se îndoiește de sine, nu regretă voluptățile pe care le gustă. Mauriac nu e nici fariseul care se preface, care se dă drept altul. Îl vom vedea mărturisind deficiențe grave ale culturii sale, tare morale. Hedonismul său — pe care îl mărturisește fără falsă smerenie — nu e acela al estetului.

Viața pentru acest scriitor iubind cu patimă concretul, pentru acest om public preocupat de realitățile temporale, pentru acest credincios preferând realitatea umană fumegândelor evaziuni mistice, pentru acest mare burghez, moștenitor al respectului strămoșilor săi pentru lumea dată, viața pentru François Mauriac e o dură realitate.

O realitate pe care, în aspectele ci intime, memorialistul nu o poate mărturisi pentru că e legat de o anumită pudoare foarte specială. Pudoarea generațiilor dinaintea unui Gide. Mauriac nu va destăinui lucruri despre familia sa, pe care părinții săi nu le-ar fi dat în vileag. Autorul unui Jurnal și al unor Memorii interioare tace în privința celor mai intime evenimente ale vieții sale, pentru că istoria să nu poate fi detașată din contextul unui neam, al unei familii.

Într- adevăr, romancierul a istorisit drame familiare petrecute acum un secol, tulburând — crede el — pacea sufletelor de care s-a folosit. A violat, astfel, o lege a tribului care era de a nu trăda nimic din ceea ce se petrece înăuntrul comunității.

  1. Vor trece ani.
  2. Pericol pericol
  3. Цели.
  4. Barbati din Cluj-Napoca care cauta femei căsătorite din Slatina

Riscul scriitorului este de a se descoperi pe sine, descoperindu-și eroii. Romancierul se expune pe sine. Or, familia atât de burgheză din care provine Mauriac se închide în sine.

Vlăstarul scriitor rămâne o parte a tribului expusă neîncetat atingerilor lumii. Prin el, tainele familiei încetează de a fi taine.

Cât timp scriitorul se exercită pe planul ficțiunilor, riscul de a arăta lumii făpturi croite după chipul și asemănarea doamnelor care au fost înmormântate în cavourile familiei, cu pălării mari în cap și cu cartea de rugăciuni în mână, nu este prea mare.

Dating site uri in DRC

Dar riscul e mai mare — socoate el — când trebuie să-ți numești mătușile și unchii, bunica ori mama într-o operă memorialistică. Opera lui Mauriac este însă, cu adevărat, o asemenea rană pe care scriitorul a adus-o în trupul neamului din care se trage, pe care îl demască. Unii scriitori burghezi — un Thomas Mann ori un John Galsworthy — au scris cronica familiei lor, a unei mari familii burgheze.

Senior in cautarea femeii

Familia Budenbrook, ori neamul Forsyte sunt asemănătoare, în multe privințe, cu acele familii care apar în romanele lui Mauriac cu familia Frontenac, de pildă și cu familia Mauriac ea însăși. Thomas Mann a simțit și el că a săvârșit — dintr-o anumită perspectivă — o trădare față de cei din care se trage, livrându-i publicului. El știe că, în ceea ce-l privește, la rădăcina sa nu este el însuși, ci o comunitate restrânsă, legată împreună, ca o țesătură peste timp și spațiu.

Mauriac e omul care își simte existența, ființa, scufundată în magma unei comunități — a morților, a familiei, a sfinților — ca și un iceberg cu șase părți ale sale scufundate în apă și cu o șeptime, doar, plutind deasupra oceanului.

Din magma aceasta originară, Mauriac a scos la suprafață imagini, scene, făpturi.

  • Site ul american de dating in Fran a
  • Vis sa flirteze
  • Anunturi matrimoniale femei prahova
  • Dating Femeie unica italiana
  • Care primul mesaj la site ul de dating
  • Chateauroux Intalnire gratuita

Casa din Génitrix este casa bunicului, din partea mamei, a bunicului care în s-a speriat de război, și-a lichidat afacerile import de lemne din Austria și a rămas doar cu hectare pădure în lande, cu viile din Malagar și Saine-Croix- du-Mont și cu casa mare din oraș. Familia sa a fost, așadar, prima sa sursă de inspirație. François avea doi ani când a murit tatăl său. El s-ar putea numi Fiul Femeii, nu al Omului. Al mamei, în umbra căreia și-a petrecut copilăria, de la care a dobândit credința religioasă.

De fapt, această credință — esențiala în portretul moral al lui Mauriac — e identică, în cazul său cu nevoia de protecție, de cuib. Scriitorul va rămâne fidel credinței mamei sale, după cum o viață întreagă va încerca să reconstruiască primul cuib al vieții sale, acela în care și-a petrecut copilăria prezervată, ocrotită, cuibul matern. Dar tentativele de întoarcere în acea vatră originară nu sunt lipsite de o anumită ambiguitate. În iubirea filială pentru mamă, sursă a sensibilității lui Mauriac, poți descoperi elementele unui resentiment.

În Viața lui Iisus pe care o scrie romancierul catolic, el insistă, surprinzător de mult, asupra severităților lui Iisus față de mama lui. Iar portretul mamei din Misterul Frontenac, așa cum îl prezintă, la înmormântarea ei, în convorbirea dintre doi intimi ai ei, nu este lipsit de echivocuri.

Fruitz Dating Site

Grijile femeii — creșterea copiilor, bolile, prosperitatea casei, proprietățile — i-au dat un aer sever, i-au inculcat un egoism familiar, o aviditate impersonală în cele materiale, care o apropie de alte eroine pătimașe ale lui Mauriac. Cât despre mama sa adevărată ficțiunile, oricât ar urma contururile realității, rămân ficțiuniștim că ea a urmărit, cu îngrijorare, cariera literar-artistică a fiului ei.

Credincioasă practicantă, foarte zeloasă, avea o teamă nespusă ca François să nu se piardă pe sine și prin sine pe alții, să nu scandalizeze.

Atunci când, în Memoriile interioare, se gândește să-i evoce pe morții familiei sale, să intre în amănuntele vieții lor, Femeia doar cauta se teme — cu o conștiință îndoită — că actul literar le va pângări memoria.

Dar nu se poate opri să nu privească necontenit în urmă, spre ei, spre părinții și strămoșii săi, spre propriul său trecut și mai ales spre copilăria sa în care a trăit în contact direct, nemijlocit, cu ai săi.

Familia unei tinere care a fost lovită de un automobil pe trecerea de pietoni, cere ajutor

A privi în urmă nu este la Mauriac un apanaj al bătrâneții care se complace în retrospecțiuni.

Asevedeași